Frici, amenințări și tăcere

Când eram mici, poate că nu știam că se numește așa. Dar, cu siguranță, am avut și noi un coleg rău care ne făcea zile amare, ne spunea lucruri urâte sau ne critica acțiunile. La 11-12 ani, nu știam că se numește bullying, dar știam că am colegi care mă deranjează, care îmi spuneau replici neplăcute despre felul în care arătam. Între timp, nu mai contează, am trecut peste. Dar de la ce pornește? Cum se definește? Și, mai ales, cum se oprește?


Cum definim bullying-ul?

Bullying-ul este un concept umbrelă, care acoperă comportamente variate, stabile în timp, repretate, ascunse de ochii adulților și care continuă dacă nu se iau nici un fel de măsuri. Deși este confundat, de multe ori, cu un act izolat de agresiune sau violență, spre deosebire de acestea, bullying-ul are la bază intenția de a provoca suferință, în mod repetat. Implică întotdeauna un dezechilibru de putere și tărie între agresor și victimă.

Această problemă relațională solicită, întotdeauna, o soluție și schimbări semnificative la nivelul relațiilor dintre copii și în dinamica grupului. Pentru a elimina acest tip de comportament, este necesară o intervenție directă din partea adulților, în contextul în care, bullying-ul apare, cel mai des, în mediul școlar. Motiv pentru care, acest tip de comportament erodează stima de sine și încrederea unui copil că școala e un loc sigur în care învățăm și ne facem prieteni.


Tipuri de bullying

Cel mai des întâlnit este bullying-ul fizic. Se descrie prin lovire, pus piedică, îmbrâncire, plesnit, distrugerea/deposedarea de obiecte personale. Sunt comportamente a căror intensitate nu este de neglijat, însă copiii vizați sunt mai des răniți de repetivitatea acțiunilor, de frecvența cu care se realizează, și de faptul că se întâmplă departe de prezența unui adult cu rol de protecție (părinte sau cadru didactic).

Bullying-ul verbal include comportamente precum poreclire, insultare, tachinare, umilire, intimidare sau transmiterea mesajelor cu conținut homofob sau rasist. Este o modalitate prin care mulți copii experimentează puterea cuvintelor de a genera suferință.

Comportamentul de bullying social are scopul de a distruge reputația socială a unui copil. De asemenea, îl poate plasa într-o situație de umilință publică, dar este, însă, greu de identificat sau recunoscut. Include, dar nu se limitează la minciună și/sau răspândire de zvonuri negative și umilitoare, realizarea de farse cu obiectul de a crea situații stânjenitoare, încurajarea excluderii sociale sau bârfa.

Odată cu tehnologia a apărut și cyberbullying-ul. Acesta, fie că este ascuns sau evident, se referă la orice comportament de bullying mediat de tehnologie (care se găsește pe website-uri, în social media, mesagerie etc.). Se caracterizează prin comportamente repetate de tip mailuri, postări, mesaje, imagini, filme cu conținut abuziv/jignitor/ofensator; excluderea deliberată a unui copil în spațiul online; spargerea de parole ale unor conturi personale (de e-mail, FB etc.). Este o formă foarte dăunătoare, care se diferențiază prin viteza de propagare a informațiilor negative și posibilități limitate ale victimei de a controla situația.


Cât de frecvent se întâlnesc aceste forme de bullying în școlile din România?

Conform unui studiu realizat de către Organizația Salvați Copiii în anul 2016, „Bullying-ul în rândul copiilor. Studiu Sociologic la nivel național”, s-a constatat că, în ceea ce privește excluderea din grup, 31% dintre copii spun că au fost în mod frecvent excluși din activitățile de grup de la școală, iar 23% au fost amenințați cu excluderea din grup. 24% au fost în mod constant umiliți, iar 37% au fost victime ale zvonurilor negative împrăștiate în comunitatea școlară.

În ceea ce privește bullying-ul fizic, 13% dintre copii spun că au avut bunuri personale distruse de alții, 30% au fost loviți în mod repetat de alți elevi și 78% din toți respondenții au raportat că au asistat la cel puțin un caz de bullying în școala lor. Totodată, 68% au confirmat că bullying-ul cybernetic are loc pe rețelele sociale.

România este pe locul 3 în Europa, referitor la fenomenul de bullying. Organizația Mondială a Sănătății coordonează, la nivel european, culegerea regulată de date care să ofere informații cu privire la comportamentele de sănătate și protecție ale elevilor din 42 de țări europene. Ultimul studiu internațional realizat, “Health Behaviour of School aged Children”/ “Comportamentele sănătoase ale copiilor de vârstă școlară”, este cel care a plasat România în top. Singura soluție care se întrevede este o atitudine mai tolerantă, dar și curajul de a ieși în față și de a spune „stop”.

Programul Olweus de prevenire a bullying-ului este un program elaborat de profesorul și cercetătorul norvegian Olweus Dan și testat în mii de școli la nivel mondial. Principalele obiective ale programului sunt: reducerea comportamentelor de bullying existente în rândul elevilor, prevenirea noilor comportamente de bullying și construirea unor mai bune relații între elevi în școală.


Efecte

Fie că vorbim despre copilul victimă, copilul agresor sau copilul martor, bullying-ul atrage consecințe negative pentru toți, fiind direct corelat cu tulburări de sănătate mintală, consum de substanțe sau suicid.

Autorii acestor tipuri de comportament se întâlnesc, mai târziu, cu agravarea comportamentelor violente, de risc. Copiii care își agresează sistematic colegii, au șanse ca în anii adolescenței să consume alcool sau alte substanțe, să aibă comportamente violente și delincvente, să se implice prematur în relații sexuale cu risc, sau să devină adulți cu risc crescut de comportament ilegal, violență domestică și abilități minime de menținere a locului de muncă.

Victimele bullying-ului „beneficiază” de consecințe negative în planul rezultatelor școlare, sănătății fizice și confortului emoțional. Au șanse mai mari să dezvolte depresie sau tulburări de anxietate, să aibă dificultăți de somn și alimentație, să își piardă interesul pentru activități pe care le făceau cu plăcere în trecut.

Copiilor martori, școala, care eșuează în a le oferi confortul și siguranța emoțională, îi crește acestora probabilitatea de a lipsi frecvent, de a trăi sentimente acute de anxietate, neliniște sau îngrijorare, consum de alcool sau alte substanțe, pentru a se simți mai bine sau a fi acceptați în „găștile puternice”, dar și copierea comportamentelor de bullying, pentru a-și asigura „supraviețuirea” în școală și faptul că nu vor deveni victime.


Vindecarea

„Înțelegerea emoțiilor este una dintre soluțiile la acest comportament. Atât din partea agresorului, cât și a victimei”, spune Florin Alexandru, analist comportamental, specializat în inteligența emoțională, analiza credibilității, recunoașterea expresiilor faciale. În Toolkit-ul Anti-Bullying, realizat de Consiliul Județean al Elevilor Timiș, spunea că „inteligența emoțională ne determină să ne observăm emoțiile în fiecare clipă și simpla acțiune de observare ne determină emoțiile negative să scadă din intensitate și pe cele pozitive să crească.”

Dacă reușim să ne observăm emoțiile noastre, vom reuși să le recunoaștem și la celelalte persoane, acțiune care va determina poziționarea noastră corectă în cazul unui conflict, ca de la egal la egal. Vindecarea este reprezentată de înfruntarea propriei frici, pentru care este nevoie de curaj. În primul rând, curajul de a vorbi despre ce ni se întâmplă.


O poveste

Încă din școala generală, bullying-ul era pentru mine o normalitate pe care o percepeam ca pe o parte din rutina mea zilnică. Totul a început din clasa a V-a, când intram la generală și nu o mai aveam pe doamna învățătoare lângă mine. Pe atunci, eram foarte cuminte și eram genul de elev care face tot ce îi spune fiecare profesor, eram ascultătoare. Eram așa pentru că nu voiam să ies din zona mea de confort și pentru că mă simțeam bine când eram lăudată în fața clasei.

La acea vreme, eram crescută în principal de bunica, deoarece ai mei erau la lucru și ajungeau seara acasă. Eram crescută în spiritul „fii cuminte și stai în banca ta”, ceea ce a fost probabil un mare dezavantaj, pentru că nu știam sau cel puțin nu voiam să îmi iau apărarea în fața agresorilor.

Acest titlu de „copil model și cuminte” îmi era cumva aruncat în față, it backfired on me. Dacă în clasele mici acest lucru era văzut bine, acum auzeam în fiecare zi că sunt „tocilara clasei”. Țin minte că veneam în fiecare zi acasă, plângeam în perna mea roz și bunica îmi zicea să îi ignor. Mergeam, cumva, pe acest principiu, dar, dacă vedeau că îi ignoram, era și mai grav. Până la urmă, nu puteam să ignor o clasă întreagă care îmi spunea că sunt tocilară și proastă.

Nu am simțit că am prieteni atunci. Nu simțeam că am un grup care să mă apere de bullies, eram total singură. Ca în toate școlile, existau bisericuțe și eu încercam să mă transfer de la una la alta, dar nu eram destul de cool pentru niciuna. Pe atunci era super hype muzica dubstep și mie nu îmi plăcea, dar ascultam doar ca să fiu băgată în seamă. Cred că în generală mai mult mă afecta această excluziune decât jignirile care, până la urmă, erau la ordinea zilei.

În clasa a VI-a, s-a întâmplat „punctul culminant” al acestui bullying, printr-un eveniment extrem de grav (era să mi se scadă nota la purtare la 8 pentru ceva ce nu am făcut, din cauză că toată clasa s-a întors împotriva mea), dar nu o să relatez acest episod, pentru că are unele detalii greu de digerat.

După acest episod, m-am mutat la altă școală. Toate bune și frumoase, colegi aproape perfecți, aveam prieteni foarte buni (pe care îi mai am și acum), dar a venit clasa a IX-a. Alți colegi noi, iar unul dintre ei pot să zic că mi-a distrus aproape doi ani de liceu prin bullying-ul lui (ironic, acum suntem un fel de prieteni). În clasa a IX- a și a X-a, a început un șir de glume între noi. La început am râs, dar mergeam apoi acasă și îmi dădeam seama că mă afectează enorm.

Cum am zis și mai sus, nu am fost niciodată o persoană puternică sau care să aibă curajul să se apere sau să își zică părerea. De la glumele basic „ești urâtă, ești grasă”, se ajungea ușor la „sinucide-te, oricum ești prea nașpa ca să exiști”.

Am fost norocoasă că am avut prieteni lângă mine, dacă nu îi aveam probabil nu treceam peste. Știam că tot ce aud sunt glume, dar, la un moment dat, începusem să cred că sunt adevărate. Nu am avut niciodată o părere bună despre mine și ce auzeam zilnic amplifica acest sentiment. Era o senzație oribilă.

Bullying-ul continua din cauză că eram o persoană vulnerabilă și nesigură. Puneam la suflet și luam de-a gata tot ce îmi era spus. Băiatul care se lua de mine avea o „armată”, era în grupul important din clasă și atunci normal că eu nu contam. Nu mai țin minte cum s-a oprit totul, dar cred că prietenii mei începuseră să se ia de el. El îmi spusese oricum că se comporta așa, pentru că se simțea o persoană inferioară și pentru că și el a avut probleme grave cu bullying-ul la fosta sa școală. De aceea, eu cred că este esențial să înțelegem și victimele, deoarece nu există persoane rele, ci doar persoane care suferă.

A venit clasa a XI-a, când prietenul său cel mai bun plecase de la școala noastră și acum era singur. Nu știu cum, dar toți colegii și-au dat la un moment dat seama de gravitatea problemei (pentru că se lua de mult mai mulți colegi, mai ales de fete). Când mai dădea ocazional o „dumă”, nu îl mai apăra nimeni, ba din contră, toți îi spuneau să înceteze. Din fericire, și el și-a dat seama că a greșit. Și-a dat seama că nu este ok ce face. Acum nu s-a oprit de tot, dar nu mai prea este băgat în seamă, ceea ce nu îi mai dă acea putere.

Pot zice că toată experiența aceasta m-a făcut mult mai puternică, dar încă am traume pe care le trăiesc și azi. Am învățat să nu mai bag în seamă oamenii care nu îmi merită atenția și am primit un confidence boost. Atitudinea mea foarte încrezătoare, pur și simplu, nu i-a mai lăsat loc de interpretare și nu i-a mai dat motive să se ia de mine.

Și el îmi zicea asta și auzeam des: „lasă, o să fii mai puternică după” și că „bullying-ul o să îți facă bine”. Nu știu cum, dar aceste propoziții se aplică în cazul meu, chiar dacă nu sunt deloc de acord cu ele. Bullying-ul lasă traume grave, pe termen lung. Dacă aș face o comparație, eu încă mai resimt ceea ce am pățit în clasa a V-a, iar acum sunt clasa a XI-a.

Din păcate, bullying-ul este văzut ca o normalitate în școlile românești, dar acesta trebuie stopat, prin lipsa de indiferență și prin solidaritate cu victima.


Sursă info: Consiliul Județean al Elevilor Timiș, Organizația Salvați Copiii

Sursă foto: Pinterest, We Heart It, CJE Timiș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *