Cu Diana Bogea, pe un drum aproape

Diana Cuzmanovici Bogea este un om pe care l-am întâlnit pe un drum aproape. Este jurnalistă la TVR Timișoara, singurul ei loc de muncă, unde realizează emisiunea „Drumuri aproape”, este bănățancă, „din aia bună, din Caraș-Severin” și este unul dintre călătorii foarte atașați de locurile pe care le vizitează. Am vorbit cu Diana despre începuturi, despre greutăți, despre prezent, despre ce nu ar face în această meserie, despre provocările jurnalismului și despre libertatea de exprimare în presă. Caldă, sinceră, cu un zâmbet larg și cu ochii „sclipicioși” (datorați vorbitului cu pasiune despre ceea ce iubește să facă), Diana este o persoană cu care merită să te întâlnești atât pe „teren”, cu pensula în mână (la Color the Village, unde ne-am cunoscut), cât și la o cafea, pentru a povesti despre cea mai frumoasă meserie, jurnalismul.  

Povestește-mi puțin despre cum era Diana mică și ce te-a determinat să alegi jurnalismul?

Să știi că nu m-a interesat tot domeniul jurnalismului, ci doar televiziunea. A fost un moment, poate prostesc i-aș spune, cred că eram undeva prin clasa a VI-a și mă uitam la televizor. Pe atunci, Televiziunea Română începuse tot mai mult să producă, erau tot felul de emisiuni. Televiziunea mi se părea dintre toate ramurile presei, cea mai ofertantă, pentru că ai la îndemână și imaginile, și discuțiile cu oamenii. Și atunci am știu că asta aș vrea să fac, să lucrez în televiziune, motiv pentru care la liceu am dat la Filologie, deși la momentul respectiv „trendul” era să dai la Informatică, iar mai târziu am mers spre Jurnalistică. Poate am regretat. Mi-ar fi plăcut să fac o altă facultate, după care să fac Jurnalistica. Să am o bază pe care să clădesc acest domeniu.

Iar toată povestea a venit la pachet cu șansa de a lucra încă din primul an de facultate. Și asta a fost foarte, foarte important. Mi-am dorit foarte mult, nu am vrut doar să fie o practică bifată, nu am avut nevoie doar de o hârtie pe care să mi-o semneze cineva pentru că am lucrat acolo. M-am dus și să lucrez pe gratis, să fac orice, doar să fiu în televiziune. Și așa a venit propunerea de a lucra la o emisiune de divertisment, Care pe care se numea, era un concurs între licee. Să zicem un început cam ciudat pentru un om care își dorește să lucreze în televiziune, pentru că, de obicei, tinerii aleg știri, aleg domeniul de actualitate, să mergi imediat pe teren, să iei microfonul în mână, să faci stand-up-uri, să te implici. Ceea ce aveam eu de făcut atunci, era cu totul altceva, pentru că practic ținea de organizarea unei emisiuni în direct, care presupunea și multă pregătire. Am cam învățat de toate în acei ani, când am lucrat la Care pe care. Nu cred că a fost doar o lecție de televiziune, ci o lecție de viață, pentru că am învățat foarte multe lucruri: interacțiunea cu oameni din diverse domenii și diverse importanțe.

Imediat după a urmat „Drumuri aproape”?

După, au urmat ani de zile în care am făcut reportaje, de la 2-3 minute la reportaje mai lungi. Am lucrat mulți ani la o emisiune care se făcea odată pe lună de la Timișoara pentru TVR Internațional, dar am lucrat foarte mult timp în echipa lui Dite Dinez, și la reportaje pentru matinalul care se făcea de la Timișoara. „Drumuri aproape” a venit cam la 7-8 ani după ce am început să lucrez la TVR Timișoara, de altfel singurul meu loc de muncă.

Trebuie să-ți mărturisesc că m-am uitat la multe materiale „Drumuri aproape”și am rămas impresionată. Cred că sunt multe locuri sau povești pe care le îndrăgești foarte tare, dar există ceva de care îți amintești în mod deosebit?

E greu să faci un top, pentru că facem emisiunea de 15 ani, ceea ce pentru o emisiune de televiziune înseamnă foarte, foarte mult. E o emisiune longevivă în adevăratul sens al cuvântului. Și spunem mereu că nu e o emisiune de turism, ci una de călătorie, tocmai pentru că am încercat să mergem în locuri în care nu neapărat ar merge turiștii. Mi-a plăcut pentru că am mers în foarte multe locuri în care altminteri nu am fi ajuns vreodată, pentru că nu ar fi prezentat nici un interes. Am fost de exemplu în satele cehești de pe malul Dunării, care sunt foarte faine și ar putea fi transformate în sate turistice, cum e Viscri sau toate satele din zona bisericilor fortificate. Prea puțină lume ajunge acolo, însă. Ajunge eventual în satul Bigăr, pentru că este Cascada Bigăr. Uite, am fost la vulcanii noroioși de la Seceani, nici nu am știut că avem așa ceva aici. Bine, e mult spus, nu se compară cu cei de la Buzău, dar povestea e oarecum similară. Nu pot să spun că am fost într-un loc care mi-a rămas așa în suflet, pentru că toate mi-au plăcut și mi-am promis că într-o zi o să revin. Fie cu filmarea, fie pe cont propriu, dar, din păcate, nu prea am reușit să fac acest lucru. În ultimii ani mi-am propus să descopăr și povești de succes din locurile respective, care redau valoarea locului sau oamenilor de acolo încrederea că trăiesc într-un spațiu fain și că ei înșiși sunt valoroși.

Un episod la care mi-a făcut deosebită plăcere să lucrez și apoi să-l promovez cât de mult am putut a fost acesta la care ne-am și întâlnit, de altfel, povestea Color the Village. Avea potențial din toate punctele de vedere: locul era fain, oamenii care s-au implicat în proiect au fost trup și suflet în tot ce au făcut, povestea s-a conturat frumos și sper să aibă continuitate. Dar sunt foarte multe locuri care mi-au plăcut. Dacă cauți, vei găsi în orice loc din lume o poveste și oameni faini care să-ți povestească. Oriunde te-ai duce, cred că ai ce să faci și ce să vezi.

Cum crezi că ți-ai pus amprenta personală asupra materialelor pe care le-ai realizat?

E muncă de echipă. Noi am conturat acest proiect împreună cu o altă colegă, Ioana Dorobanțu, care era regizor de profesie. Împreună cu ea am creat pattern-ul, după care noi tot ce am făcut a fost să urmăm o „rețetă”. Cred că mi-am pus amprenta prin personalitatea mea, în primul rând, care are și accente jucăușe și copilăroase, în ciuda vârstei care nu mai e aceeași pe care o aveam când am început proiectul. Și eu clar joc un rol acolo! De multe ori îmi place să mă mai și prostesc, să mimez nesiguranța sau neștiința, chiar dacă eu știu acele lucruri dinainte. Îmi place foarte mult să scriu textele la persoana I. De fapt, asta a fost și ideea, să avem un călător, un personaj, pentru că devine mai caldă povestea și mai aproape de sufletul privitorului. Vezi cumva prin ochii lui experiența, fie că e culturală, culinară sau sportivă. Dar e muncă de echipă și e foarte fain că suntem aceeași în echipă de 15 ani, mai puțin Ioana care nu mai e la TVR Timișoara. E foarte fain, pentru că deja comunicăm fără cuvinte.

Când te-am contactat pentru acest interviu, eram foarte curioasă sa-mi povestești despre experiența de corespondent de presă de la Bruxelles, ceva total diferit față de ce faci de obicei. Care a fost rolul tău în acele transmisiuni?

La Bruxelles am fost de două ori până acum. Eu, dincolo de faptul că realizez emisiunea Drumuri aproape, mai lucrez și pentru emisiunea Europa 360°, o emisiune realizată în colaborare cu multe alte televiziuni regionale publice din Europa. Ele fiind toate membre CIRCOM, care este cea mai importantă asociație a televiziunilor publice regionale. Este un proiect finanțat de Parlamentul European și are ca scop tratarea unor teme mari cu viziuni diferite către diverse televiziuni de pe întreg cuprinsul continentului. Iar pentru această emisiune facem și noi reportaje care sunt difuzate împreună cu alte 3-4 pe aceeași temă. Filmarea pentru care am fost prima dată la Bruxelles a fost chiar acum un an, legată de Brexit. Tema principală a fost un raport prin care erau sesizate zonele de pe întreg cuprinsul Europei care ar fi afectate într-un fel sau altul, din punct de vedere economic, de Brexit. Iar zona noastră, 5 Vest, era una dintre zonele hașurate cu roșu pe hartă, pentru că sunt aici destule multinaționale care lucrează în strânsă legătură cu Anglia, au piață de desfacere sau importă materie primă de acolo. Așa că am mers și am filmat acolo și am participat la o luare de cuvânt a domnului Michel Barnier, care e negociatorul șef al UE pentru Brexit. Am avut și un interviu cu președintele Comitetului European al Regiunilor, care ne-a povestit cât de mult încearcă și ei să apere regiunile, chiar și în povestea asta cu Brexitul. De altfel, ne-am mai întâlnit acolo și cu politicieni români reprezentanți în Comitetul European al Regiunilor, după care am venit acasă și am continuat filmările făcând diverse interviuri cu oamenii de aici (precum Sorin Maxim-ADR Vest, reprezentanți ai multinaționalelor, care ne-au povestit concret cât de mult i-ar afecta Brexitul dacă s-ar întâmpla).

Cum ți s-a părut această experiență?

Mi s-a părut o experiență foarte faină, tocmai pentru că m-a scos din zona mea de confort. Pentru „Drumuri aproape”, simt aproape că nu mai trebuie să mă pregătesc, deși o fac, mă documentez despre locuri, despre oameni. Dar e ca o joacă, vine cumva firesc. Aici, fiind și un domeniu pe care nu îl stăpânesc 100%, a trebuit să mă documentez și să citesc mai mult și a fost stresant. Inclusiv corespondența pe care am făcut-o pe Skype de acolo, dar și locul acela te stresează, însă în sensul pozitiv al lucrurilor. Vezi atât de mulți oameni importanți, care au în mâinile lor destinul tău ca european, vezi atât de mulți jurnaliști care sunt corespondenți cu state vechi de plată la UE și te motivează cumva să fii in the story. E o atmosferă specială, vezi oameni diferiți, din diverse țări, toți adunați acolo pentru un proiect comun, și simți că toată lumea „trage la aceeași căruță”. Dar pentru un om care merge de câteva ori, am simțit că e ceva măreț să transmit de la Bruxelles. Mi-a plăcut foarte mult! Adică m-am simțit jurnalist, apropo de faptul că ți-am zis, nu am lucrat niciodată la o emisiune de actualitate. Am simțit că fac și eu parte din actualitate.

Dacă e să vorbim despre etică, ce nu ai face niciodată în meseria asta?

N-aș face niciodată interviuri la comandă. M-am ferit în toți acești ani de interviuri la comandă. Nu neapărat politică, ci comandă în general. Niciodată, vreun șef de-al meu sau producător al unei emisiuni pentru care am lucrat, nu mi-a spus „nu faci interviu cu omul ăsta, sau nu faci materialul ăsta, sau taie din materialul ăsta bucata asta”. Și mi se pare foarte important ca jurnalistul să aibă el libertatea de a hotărî ce intră sau nu intră într-un material, sau cum să decurgă un interviu. Mi se pare foarte important să verifici informația, chiar dacă e o chestie basic, cea cu cele trei surse, mi se pare foarte important să nu scrii lucruri neverificate sau luate de pe internet. Am încercat în totdeauna să am grijă cu informațiile pe care le furnizez și, decât să furnizez o informație trunchiată, mai bine nu o furnizez deloc.

Spuneai de interviuri la comandă, e un lucru care se întâmplă destul de des în presă acum. Cum ți se pare presa actuală, dacă ar fi să o compari cu momentul în care ai început tu?

Eu cred că presa a fost întotdeauna părtinitoare. Din păcate, toată povestea asta cu libertatea absolută a presei e o poveste. Și de povestea asta m-am lovit și eu, după ce am intrat în presă și povestind cu alți colegi. Repet, nu am lucrat la o emisiune de actualitate, iar la o emisiune de călătorie, cât să ți se impună să faci? Eu nu m-am lovit de aceste lucruri, dar dacă mă uit nu mai departe de televiziuni, pentru că, să zicem, sunt mai în măsură să vorbesc despre televiziuni decât despre presă în general, e foarte greu să spui că găsești o televiziune care să fie obiectivă 100%. Chiar dacă te uiți la unii sau la alții mai mult, pentru că merg în aceeași direcție în care mergi și tu, și atunci îți face plăcere să te uiți la ei, dar îți dai seama cât plusează pe un anumit subiect sau că trag scuza către o anumită cauză. Uite, și cu TVR-ul, televiziunea publică este foarte mult „hulită”, și pe bună dreptate, pentru că de câte ori s-a schimbat guvernarea… nu ai cum să spui că e 100% obiectivă. Însă știrile au fost sub coordonarea unor oameni care au ținut cu dinții ca ceea ce se dă la televizor să fie obiectiv. Nu dau neapărat TVR-ul ca pe un expemplu pozitiv, dar asta ziceam, nu pot să spun despre unii sau alții că sunt 100% obiectivi. Cred că niciunde în lume nu se mai întâmplă, din păcate, lucrul acesta. Toți au finanțare dintr-o parte sau alta, niște șefi care duc în anumite direcții toată povestea și cred că e inevitabil.

Timp liber mai ai? Ce-ți place să faci dincolo de „sticlă”?

Da, am timp liber de la job, dar nu de la familie. Îmi place foarte mult să călătoresc, de asta și spun că s-a legat foarte bine povestea cu emisiunea de călătorie. Îmi plăcea foarte mult televiziunea și foarte mult să călătoresc, așa că ce puteai să-ți dorești mai mult decât să realizezi o emisiune de călătorie? Mai îmi place foarte mult să citesc, să mă uit la filme sau să mă plimb. Câteodată am timp să merg în plină zi să mă plimb pe malul Begăi, când e vremea frumoasă. Mi se pare că mă încarcă cu multă energie. Îmi place să stau de vorbă cu oamenii, îmi place muzica și să merg la concerte, la operă, singură, ca să pot să fiu doar eu cu gândurile mele.

Dacă ai reîncepe drumul în presă, de ce te-ai feri, ce ai schimba?

Aș evita emisiunile de actualitate. Aș merge pe același drum, nu știu dacă din păcate sau din fericire. Mi-am mai pus și eu întrebarea asta, ce aș face dacă aș lua-o de la început, cu televiziunea. Am mai avut un proiect care mi-a plăcut foarte mult, se numea Acasă la…, era o emisiune de interviuri, de fapt, în care mergeam acasă la personalități din diverse domenii. Filmând la ei acasă, le era mai confortabil să vorbească. Mi-a plăcut foarte mult și mi-ar plăcea să mai lucrez la acest proiect, pentru că am și întâlnit oameni foarte faini. Atunci am avut ocazia să filmez la Săvârșin cu familia regală și mi s-a părut ceva senzațional, l-am întâlnit pe Mitropolitul Nicolae Corneanu și, la fel, mi s-a părut o șansă să fac un interviu cu el. Cred că a fost cel mai stresant, aveam o doză de stres foarte mare, era copleșitoare personalitatea lui. Tot pe linia asta aș merge, nu mi-a plăcut niciodată să fac știri. Nu mi-a plăcut niciodată să merg cu microfonul alături de alți zeci de reporteri. Nu-s genul ăla, să dau din coate, să fiu eu prima care dă vreo exclusivitate. Mereu îmi ziceam „vrei tu primul, e ok, du-te!” Și acest lucru nu funcționează la actualitate, la știri. Și nu cred că mi-ar plăcea să lucrez în alt loc decât în televiziunea publică. Când am început eu experiența cu televiziunea, tocmai se lansase ProTV și nu m-am gândit decât că, Televiziunea Română e doar o etapă, că o să plec clar la București și că o să fiu la televiziunea comercială. Nu s-a întâmplat așa și nu am nici un fel de regret. TVR mi-a oferit până acum cam tot ce am vrut să fac. Nu am mutat nici munții din loc, dar „munțioșorii” pe care am vrut să îi mut, am reușit.

Sursă foto: facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *